Cocaina

Cu mult timp în urmã, cocaina era extrasã din planta de coca, iar frunzele erau mestecate de cãtre amerindienii peruani si cei din diferitele tãri ale Americii de Sud.
Folosirea acestor frunze este anterioarã timpului istoric cunoscut, astfel cã tot ceea ce stim este în întregime derivat din surse arheologice. Urmele descoperite în oalele din America de Sud demonstreazã faptul cã mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural încã dinaintea aparitiei Imperiului Incas, cu aproximatie în jurul anului 3.000 î.Hr. si cã efectele acestora asupra stãrii de spirit si asupra comportamentului erau foarte mult apreciate de cãtre indieni.
Planta era consideratã a fi un dar al zeilor si era folositã în timpul ritualurilor religioase, înmormântãrilor si a altor situatii speciale. În momentul aparitiei spaniolilor, în secolul al XV-lea, Imperiul Incas era în declin. În aceastã perioadã frunzele de coca nu mai erau folosite decât de cãtre clasa conducãtoare sau doar în scop ritualic. La început, spaniolii au încercat sã-i avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea acestora, deoarece le considerau o barierã în calea convertirii la crestinism. Mai târziu, a devenit o modalitate de recompensare a bãstinasilor pentru munca acestora. În acest fel, ei puteau obliga o importantã fortã de muncã sã lucreze în conditii grele, la altitudini înalte, în minele lor de aur si argint. Frunzele de coca, laolaltã cu ceaiul, cafeaua si tutunul au fost aduse în Europa de cãtre exploratori în secolul al XVI-lea, dar spre deosebire de acestea, frunzele de coca au devenit nepopulare chiar înainte de secolul al XIX-lea. Acest fapt se poate datora si deteriorãrii frunzelor în timpul cãlãtoriei, ceea ce le slãbea mult efectul.

În 1862 Albert Niemann reuseste sã extragã dintr-o substantã cristalinã derivata din frunzele de coca o formã purã de cocainã. Cocaina era extrem de pretuitã în deceniile opt si nouã ale secolului al XIX -lea si multe figuri proeminente ale momentului recomandau utilizarea terapeuticã a cocainei. Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne si Thomas Edison aprobau în anul 1888 folosirea cocainei, a bãuturii Coca-Cola ce continea în mod natural cocainã si se recomanda singurã ca fiind "bãutura care înlãturã obosela". (Între timp Coca- Cola a înlocuit continutul de cocaina cu cofeinã).
Înainte de anul 1960, cocaina nu era intens folositã în Statele Unite decât printre animatorii din localuri si cântãretii de jazz. Utilizarea drogului a fost interzisã, atât în domeniul medical, cât si în scop recreativ începând din anul 1914. Nativii din Anzi folosesc încã frunzele de coca pentru efectul stimulant. Adesea ei le amesteca cu scrum si var si se spune cã pot merge zile întregi fãrã sã le fie foame sau sã se simtã obositi.
Totusi, utilizatorii au un mers sovãielnic, dintii le sunt acoperiti de un strat verzui, au insomnii incurabile si o stare generala de apatie.

Pentru a resimti o senzatie cum ar fi cea de durere, informatia trebuie sã treacã de la un nerv la altul sub formã de impulsuri pânã ajunge la creier, unde este procesatã si interpretatã ca atare. Cocaina inhibã aceastã transmitere a informatiei, comunicarea intre terminatiile nervoase fiind astfel imposibilã. Lista afectiunilor considerate a fi vindecabile cu ajutorul cocainei, lista alcãtuitã de personalitãti medicale ale deceniilor opt si nouã ale secolului al XIX-lea, este cu adevarat impresionantã si lasã sã se inteleagã faptul cã planta de coca este un drog miraculos care poate vindeca orice, inclusiv sifilisul.
In 1884 Sigmund Freud a publicat un articol referitor la calitãtile de potential anestezic local ale cocainei. Un punct de vedere extrem de bizar, care a fost sustinut cu tãrie de cãtre Freud, acesta cãpãtând astfel de informatii asupra subiectului din prospectele firmelor farmaceutice in cãre se afirma cã drogul poate fi folosit in tratarea dependentei de morfinã si alcool. Freud nu credea cã si cocaina poate provoca dependentã. Desi drogul era bine vãzut in acele timpuri, de la sfarsitul secolului, a inceput sã devinã evident faptul cã folosirea lui poate avea urmãri dezastruoase. Intr-unul dintre cele mai tragice cazuri a fost implicat chiar un prieten apropiat al lui Freud, dependent de morfinã. Freud isi tratase prietenul cu cocainã, si devenise chiar el insusi dependent de aceasta. In mai putin de un an el a inceput sã sufere de o intoxicatie si in scurt timp a decedat. Freud nu a putut renunta la consumul de cocainã vreme de câtiva ani. Dar si el si altii au inceput sã scrie despre efectele dezastruoase ale consumului de droguri.
Devenise evident faptul cã planta de coca putea fi un bun anestezic, in special in cazurile de chirurgie ocularã, dar efectele secundare erau atât de neplãcute incât folosirea sa a fost scoasã in afara legii de cãtre cele mai multe guverne.

Pentru a produce efectele specifice, cocaina poate fi introdusã in corp prin prizare, inghitire sau injectare. Doar cocaina purã se poate fuma.
In afarã de America de Sud, unde aceasta se mestecã si este absorbitã prin peretii bucali, mucoasa stomacalã si intestinalã, cocaina este cel mai des folositã sub formã de pudrã. Acest praf este rapid absorbit prin toate membranele cum ar fi mucoasa bucalã, cãile nazale si tractul gastrointestinal.
Praful este forma cea mai des folositã a drogului si pentru cã este astfel mult mai usor de trecut granitele unei tãri decât sub forma de frunze. In ideea cresterii profiturilor, cocaina hidrocloridã este amestecatã cu zahãr sau cu alte droguri, expunând astfel consumatorul la efectul altor substante necunoscute si potential periculoase. Cea mai popularã formã de utilizare a cocainei este, in zilele noastre, “priza”. In câteva secunde apare o senzatie de amortire in interiorul nasului, care dureazã aproximativ cinci minute. Dupã aceasta se initiazã o stare crescândã de euforie si energizare, apoi un moment culminant ce dureazã zece-douãzeci de minute, apoi descreste. In dorinta lor de mentine acest punct culminant, utilizatorii continuã sã prizeze drogul cam la fiecare treizeci de minute, pânã cand cantitatea de drog disponibilã se epuizeazã.

Consumatorii experimentati sau care utilizeazã frecvent cocaina, si-o administreazã intravenos. Senzatia, foarte puternicã, se produce intr-un interval de unu, douã minute si se diminueazã dupã aproximativ treizeci de minute; ca si in cazul “prizei”, utilizatorul isi va injecta din nou drogul, in functie de cantitatea disponibilã.
Cocaina se fumeazã in Peru, Ecuador, Columbia si Bolivia unde se gãseste mult mai usor sub aceastã formã. Efectele produse prin fumatul pastei de cocainã sunt de mai scurtã duratã si, uneori consumatorii ei fumeazã timp de câteva ore. Din 1985, pasta de coca nu a mai fost importatã de Statele Unite pe scarã largã, dar deoarece procesarea brutã a pastei este mai ieftinã decât producerea clorhidratului de cocainã, situatia se poate schimba.
Cei ce consumã cocaina declarã cã folosirea drogului este mult mai importantã decat hrana, sexul, prietenii, familia sau locul de muncã. Principala lor problema este cum sã inlãture efectele neplãcute ale lipsei drogului si numai acest lucru ne-ar putea convinge sã nu il folosim.

Cocaina are un efect anestezic datoritã interferentei sale in transmiterea informatiilor de la o celulã nervoasã la alta. Folositã altãdatã ca anestezic local in chirurgia ocularã, s-a descoperit cã afecteazã corneea si are si alte efecte secundare nedorite.
Cocaina este un potential vasoconstrictor, ce ingusteazã (sau contractã) vasele de sânge. De asemenea, accelereazã respiratiã si mãreste temperatura corpului, induce starea de vomã. In doze mãrite pot produce o stare de tremur si convulsii. Aceste efecte de stimulare pot rapid sã conducã la un colaps al sistemului nervos central, care poate duce la rândul lui la insuficientã respiratorie si/sau stop cardiac si, intr-un final, la moarte. Dupã expuneri frecvente la efectele cocainei anumite arii ale sistemului limbic (grup de structuri ale creierului legate de emotivitate si motivatie) sunt mult mai sensibile la un tip de convulsii similare epilepsiei.

Cocaina produce o puternicã pierdere a apetitului, ceea ce duce la o severã pierdere in greutate si la dezechilibru alimentar. De asemenea, conduce si la aparitia insomniilor.
Efectele cocainei asupra psihicului includ in mod obisnuit paranoia, delirul de persecutie, halucinatiile vizuale, auditive si tactile, cresterea numãrului de acte irationale, nervozitatea, neincrederea, depresia si lipsa motivationalã.
Datoritã solicitãrii sporite a inimii din timpul consumului de cocainã, persoanele cu probleme cardiace, cum ar fi hipertensiunea sau cei cu probleme cardiovasculare, sunt mult mai expusi unor traumatisme fatale.
Existã rare cazuri de hemoragii cerebrale (sângerãri in interiorul creierului) datorate unei mãriri acute a presiunii sangvine.
Dacã este administratã intravenos, seringile nesterile pot cauza infectii si boli. Aceste afectiuni pot include hepatita B, otrãvirea sângelui, inflamarea inimii si a valvelor sale si, bineinteles, S.I.D.A.
Fumatul pastei de cocainã produce grave complicatii: bronsita, tuse persistentã, imagine neclarã, disfunctii ale circulatiei pulmonare. Folosirea frecventã si vicioasã a cocainei duce la depresie, anxietate, iritabilitate si la alte boli psihice mentionate anterior.
In ciuda faptului cã este posibil ca folosirea continuã a cocainei sã nu reducã efectele neplãcute ale renuntãrii la drog, dependentilor le este foarte greu sã renunte, atâta vreme cât il pot obtine cu usurintã.