Narcomania

Narcomania este o patima

Consumul oricarui drog determina la inceput dependenta psihica, iar apoi si dependenta fizica. Datorita consumului frecvent apare o atractie de neinvins catre preparatul narcotic.

In literatura Sfintilor Parinti multe locuri sunt consacrate descrierii patimilor. lata cuvintele lui Avva Dorotei din invataturi ziditoare de suflet.

"[...] Sufletul la inceput se tulbura, apoi naste pacatul... Am daruit vointa noastra si am primit pacatul... fericit este acela care inca de la inceput nu primeste deloc cele ce se nasc din el, adica gandurile viclene si nu le face loc sa creasca in el, nici sa duca raul la fapta; ci, imediat, cat ele sunt inca mici si inainte ca ele sa se inradacineze si sa se ridice impotriva lui, le ia si le sfarama de piatra".

Sau: "Trebuie sa stiti si faptul ca sufletul are uneori inclinatia spre o anumita patima si, daca numai o singura data cade in lucrarea acestei patimi, imediat se afla in primejdia de a cadea in obisnuinta. [...] Credeti-ma, fratilor, ca, daca cineva are chiar si numai o patima transformata in obisnuinta, acela este supus chinului si daca un altul savarseste zece fapte bune si are un singur obicei rau, aceasta singura fapta, care ia nastere din obiceiul cel rau intrece cele zece fapte bune. Vulturul, daca este aproape tot in afara plasei, dar i s-a incurcat in ea o singura gfteara, pentru o nimica toata ii slabeste toata puterea lui; nu este el, oare, in plasa atunci cand ii este prinsa o singura gheara, chiar daca se afla aproape tot in afara plasei?"

Pe baza acestor randuri putem raspunde la intrebarile copiilor despre renumitii actori, muzicieni, scriitori care au consumat droguri si datorita acestui lucru, chipurile, au fost creativi si s-au incununat de succes. Aceasta este o iluzie. Sa se trateze (daca narcomania poate fi considerata o boala vindecabila, ceea ce contrazice parerea narcologiei, ca stiinta) au reusit cativa si acestia, de obicei, prefera sa se abtina de la descrierea tratamentului. Iar vietile si destinele a zeci si sute de oameni cunoscuti si cele ale apropiatilor lor sunt distruse. Daca exista o singura posibilitate de a nu deveni narcoman -aceea este sa nu incerci niciodata droguri. De aceasta parere sunt Biserica, psihologia, narcologia si stiintele juridice.

Prevenirea narcomaniei

Desigur, fiecare parinte trebuie macar sa incerce sa simta acea linie subtire care se afla intre prevenirea narcomaniei si reclama la droguri. Se poate ajunge aici numai dupa prezenta sau absenta interesului copilului fata de aceasta tema si dupa acordul lui la astfel de discutii. Cu alte cuvinte, orice discutie trebuie sa inceapa atunci cand copilul vrea sa vorbeasca si atunci cand este pregatit sa vorbeasca despre acest lucru. Interesul, daca exista, trebuie satisfacut, insa, daca nu exista, nu merita sa fie provocat. Astazi fiecare copil stie ce sunt drogurile, insa, din fericire, nu pe fiecare il framanta discutiile despre ele. Totusi, daca interesul isi face loc, atunci, imediat, parintii trebuie sa depuna multe eforturi pentru luminarea mintii copilului. Cunostintele sunt puterea lor si poate ca descrierea vietii narcomanului, a aparitiei mecanismului dependentei biologice, a masurilor de penalizare pentru depozitarea si traficul de droguri, a urmarilor dezastruoase pentru viata, sanatate si procreare ii pot ajuta pe copii sa faca alegerea corecta. Nimeni nu il cunoaste pe copil mai bine decat parintii lui si de aceea este bine sa foloseasca acele metode care aduc cel mai bun rezultat. Unora le este de ajuns sa li se povesteasca despre persoanele si modul in care se face traficul de droguri (capsulele sigilate sunt inghitite de traficanti, care, ajungand la "locul cu pricina", le elimina in toaleta impreuna cu restul continutului intestinului, iar pliculetele sau capsulele cu prafuri ajung direct in scaunul closetului, apoi, deseori cu mainile nespalate si nerespectand nici o norma sanitara, traficantii le dilueaza cu alta substanta de aceeasi culoare (poate fi zahar pudra, detergent, dimedrol faramitat) si vand ceea ce mai tarziu va ajunge in sange; altora li se arata perspectiva inspaimantatoare a lipsei de copii sau a capatarii unei boli care se va transmite tuturor generatiilor viitoare si va fi considerata de medici ereditara, cronica, incurabila... Cunoastem cazuri cand parintii au adus acasa casete video pe care copiii le-au vizionat si astfel au facut personal cunostinta cu modul de viata al celor dependenti de droguri. Au vazut totul, incepand cu descrierea facuta de narcomanii insisi a alergaturii pe strazi in cautarea drogului si terminand cu durerile simtite in clinicile de dezintoxicare sau in sectiile de politie fara sa aiba parte de substante anestezice. Trebuie sa spunem ca aceste lucruri le-au produs copiilor o impresie puternica. in lucrarea de mantuire a sufletului omenesc sunt bune toate mijloacele si toate metodele care dau roade.

Cateva cuvinte despre profilaxia intreprinsa de stat

In SUA, in anii '80 s-a ajuns la concluzia potrivit careia cresterea numarului celor dependenti de droguri a fost oprita datorita masurilor de prevenire luate de catre stat. Acum acest punct de vedere este combatut. Cresterea narcomaniei in SUA nu este oprita, numarul celor dependenti de droguri se mareste in pofida fondurilor uriase alocate de stat pentru lupta cu narcomania. D. D. Gabianin, in cartea Pe marginea prapastiei: narcomanii si narcomania (1990), aminteste lucruri interesante din istoria profilaxiei intreprinse de stat in cadrul narcomaniei: "Se considera ca din 45,3 milioane de americani cuprinsi in procesul de invatamant, 72% fac propaganda impotriva narcomaniei. [...] in prezent administratia elaboreaza un program de 100 milioane pentru extinderea propagandei antinarcotice la clasele de incepatori si la gradinite. Este curios faptul ca [...] controlul narcologic se practica des in SUA. Ca sa aratam un exemplu, insusi presedintele, in august 1986, a facut un control narcologic. Lui i-au urmat studentii, sportivii, politistii, soldatii, somerii -de la vladica pana ia opinca. Ideea e simpla: controlul in masa actioneaza deosebit de eficient impotriva consumului de droguri. Se considera ca, daca oamenii constientizeaza ca trebuie sa treaca printr-un control narcologic pentru obtinerea sau pastrarea unei slujbe bune, pentru includerea intr-o echipa sportiva sau pentru mentinerea studiului in scoala, ei vor fi mai putin inclinati spre droguri". Acum vedem ca, in pofida masurilor atat de coerente si costisitoare luate in lupta cu narcomania, America nu a reusit sa reduca cresterea ei.

In statul nostru, din pacate, nu se poate evalua acest lucru. Programele statului in lupta cu , narcomania lipsesc, organele de specialitate nu au mijloace suficiente pentru lupta cu narcomania, functionarii din Ministerul Sanatatii inclina spre ideea ca trebuie sa legalizeze drogurile. Nu astazi, ci maine societatea va fi gata sa recunoasca faptul ca razboiul cu narcomania este pierdut, asa cum s-a mai intamplat odata in Europa, in anul 1997, cand seful politiei din Hamburg a facut in mod public declaratia ca razboiul cel indelungat cu drogurile este pierdut si este nevoie de o politica noua (a carei esenta consta doar in "reducerea daunelor"). (Controlul social asupra abaterilor in Rusia contemporana, Sankt-Petersburg, 1998).

Ce este aceasta? Este recunoasterea faptului ca razboiul cu fortele raului este pierdut, iar milioane de copii sunt lasati la mila "invingatorului"? Probabil ceva asemanator ne asteapta si pe noi in scurt timp daca moartea prematura din cauza drogurilor a cuiva apropiat nu il va determina pe vreun demnitar sus pus sa se gandeasca ce masuri trebuie sa ia in lupta cu narcomania. Trebuie, oare, sa asteptam moartea unui apropiat? Statistica si astazi este gata sa ne puna inainte date despre moartea infantila in randurile celor dependenti de droguri. Caci, in afara elaborarii si adoptarii programelor corespunzatoare si a alocarii fondurilor pentru realizarea lor, statul se afla chiar in situatia de a proteja traficul intern de droguri.

Aceasta afirmatie nu trezeste indoieli daca cunoastem modul in care s-au desfasurat lucrurile in perioada "socialismului dezvoltat". Statul nu-si punea problema sa-l ocroteasca psihologic sau duhovniceste pe fiecare om in parte, ci ii ferea cat putea de bine pe cetateni de dusmanul exterior, de producator si de comerciant. Culturile ilegale de mac si canepa erau gasite cu ajutorul elicopterelor si tratate cu substante defoliante in perioada infloririi. Contrabanda trecea prin tara noastra, insa, "din anumite motive", nu ajungea pe piata interna. Colaboratorii organelor de stat se infiltrau in randurile narcomanilor si depuneau eforturi corespunzatoare pentru descoperirea marilor comercianti de droguri. Cei care erau prinsi asupra faptului era supusi expertizei si intr-o clipa aflau despre "faptele" lor rudele si colegii de la serviciu. Daca statul ar fi interesat de reducerea narcotizarii societatii, el ar face acest lucru. Fara indoiala ca lupta cu narcomania in orice tara a lumii si in orice perioada este un lucru foarte greu. Profitul pe care il realizeaza traficantii de droguri pe baza cumplitei otravi este atat de mare incat putini il pot refuza.

Narcomania este boala societatii moderne, in care unii vor sa se linisteasca, iar altii sa se imbogateasca. Dorinta de a gasi linistea fara eforturi sufletesti este inca o cauza a aparitiei narcomaniei. O data cu dezvoltarea industriei farmacologice si cu reclama imensa la productia ei, inca din copilarie omul este atat de deprins sa creada in pastile si

mixturi incat numai in ele vede posibilitatea imbunatatirii sanatatii. Deja parintii le explica copiilor mici faptul ca, daca nu vor lua pastile, nu se vor insanatosi. In realitate, insa, e putin probabil ca sanatatea oamenilor sa depinda de pastile. Pastila, mixtura, praful, injectia indeparteaza simptomele bolii, insa nu ne ajuta sa ne vindecam. La fel ca si drogul. Orice iluzii ar avea narcomanii in aceasta privinta, la nici unul dintre ei nu se imbunatateste pacea duhovniceasca dupa consumul drogului sau al substantei psihotraumatizante.

"Patima betiei (la fel ca patima NARCOMANIEI, a desfraului, a iubirii de arginti, a iubirii de placeri, a mandriei...) il are ca incepator al sau pe diavolul, care, fiind duh necurat, salasluindu-se in om si desteptand in acesta slujirea fata de el prin patima respectiva, nu poate fi izgonit, nu poate fi indepartat din om prin mijloace materiale. Trebuie sa stiti ca natura duhovniceasca a diavolului nu poate fi vatamata prin actiunea substantei." (Preot Mihail Truhanov, Despre izvoarele credintei crestine)

Daca omul nu stie unde si cum se poate calma si daca statul nu este in stare sa le ofere cetatenilor sai un castig legal (aici este vorba, desigur, nu de traficantii de droguri, ci de angajatii din cadrul luptei cu traficul ilegal de droguri), atunci cresterea narcomaniei este inevitabila.

Este ingrozitor si ceea ce auzim tot mai des de la functionarii Ministerului Sanatatii despre experienta inaintata a Olandei, care "a legalizat drogurile". Unii considera chiar ca societatea se va vindeca de narcomanie numai atunci cand oamenii "se vor satura de droguri". Este evident ca acest lucru se va intampla tot atunci cand societatea "se va satura" de desfrau, de betie, de lux... Chiar in Olanda locuitorii nu considera ca experienta lor este intr-atat de rationala pe cat este de avansata. Narcomania este tragedia nationala a olandezilor. Desi legalizarea ca atare in aceasta tara nu a fost facuta, pe cat cunoastem, in Olanda exista cafenele separate, unde, in afara de alcool, cafea si tigari, dupa masa se pot fuma tigari cu "iarba". Totusi, daca incercati sa faceti acest lucru in alt loc sau daca, dupa ce iesiti din cafenea, incepeti sa va purtati urat, imediat, la fel ca in orice alta tara, sunteti dusi intr-o institutie corespunzatoare. Daca cineva crede ca poate merge prin Amsterdam prizand cocaina si fumand marijuana se insala amarnic.

Ce inseamna "legalizarea narcomaniei"?

Argumente destul de interesante rasuna in favoarea "legalizarii", lata unul dintre ele: fiecare parinte, chipurile, aratand cu degetul spre locul adunarii narcomanilor, il poate intreba pe copilul sau: "Vrei sa arati ca ei?". Numai ca narcomanii nu arata intotdeauna atat de dezgustator pe cat incearca sa-i descrie localnicii obisnuiti. Foarte adesea ei sunt niste oameni tineri si simpatici, imbracati in haine stralucitoare, avand un stil degajat, cu frizuri neobisnuite si cu accesorii. Unor copii care s-au saturat de banalitatea celorlalti si de lipsa de duhovnicie le poate fi pe plac infatisarea exterioara a narcomanilor.

Cu parere de rau trebuie sa recunoastem ca drogurile au inceput sa faca parte din cultura adresata tinerilor. Discutand cu copilul despre droguri, putem aborda pe scurt si tema culturii in general, ilustrand prin exemple faptul ca aceasta cultura nu da nastere intotdeauna la ceva bun, deoarece cultura este creata de oameni.

Insa, intorcandu-ne la tema profilaxiei intreprinse de stat impotriva narcomaniei, putem observa ca functionarii care lupta pentru legalizare nu pot sa nu inteleaga, la fel ca si noi, faptul ca, in primul rand, din cauza ei sufera copiii. Caci tocmai copiii, care nu sunt maturi duhovniceste, cad imediat in plasa ambalajului stralucitor al reclamei, in plasa "primei doze" gratuite si asculta vorbele lingusitoare despre "largirea posibilitatilor umane". E posibil ca oamenii de stat sa nu se gandeasca la acest lucru? Sau ei nu au copii? Posibil. Mai rau este ca slujesc in mod de-a dreptul constient fortelor raului, care lupta cu generatia tanara a Rusiei ortodoxe. Ce sa mai zicem? Intelegem ca trebuie sa nadajduim in ajutorul lui Dumnezeu si in puterile care ne-au mai ramas. Nu este atat de rau. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu propriile puteri, prevenirea narcomaniei poate fi realizata asa cum trebuie.

Cine si cum poate deveni narcoman?

Daca sunteti un crestin ortodox, atunci, desigur, in primul rand trebuie sa va straduiti sa-i explicati copilului ca narcomania este rodul satanismului. Narcomanul nu poate fi liber, el este dependent. Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva (I Cor. 6, 12). Sufletul lui se afla in dependenta. Iar a deveni narcoman inseamna a

ajunge la dependenta, chiar daca ai incercat drogul numai o singura data. in aceasta privinta exista mii de exemple. Cine dintre pacientii clinicilor narcologice, de exemplu, si-a propus sa devina narcoman? Probabil nimeni. Toti au vrut "numai sa incerce". Si, dupa ce au incercat o data, au vrut sa incerce si a doua oara...

Narcomani devin nu numai cei care au vointa slaba, nu numai cei parasiti de societate, nu numai copiii familiilor neinstarite. Narcoman poate deveni oricine se hotaraste sa incerce. Iar a cauta cauzele aparitiei dependentei de droguri este scopul nu al uneia, ci al catorva stiinte.

Medicii-narcologi, de exemplu, considera ca omul devine narcoman nu atunci cand ia in mana seringa, ci atunci cand se hotaraste sa faca acest lucru. Daca incercam sa ne interesam mai amanuntit de cauzele psihologice ale aparitiei narcomaniei, putem gasi in literatura de specialitate multe confirmari ale faptului ca oamenii devin narcomani inainte de a incerca pentru prima data drogul. Dar cum este el, acest om care se hotaraste sa incerce drogul, din punctul de vedere al medicinii?

In primul rand, statistica considera ca in toate timpurile un anumit procent al populatiei a fost alcatuit din alcoolici si narcomani. In al doilea rand, 30% dintre adolescentii moderni au parte de imbolnaviri neurologice si in cazul acesta dependenta de droguri se formeaza pe un fond pregatit dinainte. Daca copilul nu intra nici in procentul respectiv, nici in cei 30% de nevrotici, atunci poate face parte din randul oamenilor cu asa numita predispozitie ereditara (poate fi urmasul unui alcoolic sau al unui narcoman).

Si acest lucru inca nu este totul. Printre cauzele narcomaniei sunt mentionate deseori particularitatile individuale ale caracterului. De exemplu, copiii lipsiti de caracter, de vointa, molatici, cu o bunatate "patologica" (conform exprimarii narcologului) devin la fel de des dependenti de droguri. Asa cum am spus deja, nu mediul in care se afla copilul joaca ultimul rol, ci, desigur, rolul cel mai important il joaca lipsa orientarilor duhovnicesti sau, conform exprimarii psihologilor, lipsa orientarilor ideologice. Cu siguranta, fiecare psiholog sau narcolog poate formula inca o serie de cauze ale aparitiei narcomaniei, potrivit cu acea teorie pe care el o sustine. insa fiecarui om ii este clar ca, daca va incepe sa caute cauzele aparitiei dependentei de droguri la oricare dintre noi, le va putea gasi in dorintele noastre.

De aceea, pentru ca dependenta sa nu apara, trebuie sa nu incercam drogurile. Imediat ce drogul ajunge in organism, alegoric vorbind, va gasi mijloace si situatii prin care sa-l poata "ajuta" pe om. Pe unii ii ademeneste "largirea constiintei", pe altii ii ademenesc senzatiile neobisnuite, iar pe altii -evadarea din greutatile vietii in lumea viselor. Iar mai departe isi intra in forta mecanismele biologice, care formeaza imediat dependenta. Sa povestim cum se intampla acest lucru.

In creierul omului se formeaza asa numitele peptide opioide. Acestea sunt niste celule albe, insa, datorita structurii lor chimice, sunt foarte asemanatoare cu "faramele" de opium. Ele sunt, daca se poate spune asa, cele ce regleaza starea noastra sufleteasca. Insa organismul uman este atat de inteligent construit incat nu produce nimic in plus si, imediat ce o substanta asemanatoare incepe sa intre din afara, propriile endomorfine inceteaza treptat sa se mai formeze.

Pentru a se reface cantitatea de endomorfine necesara organismului, este nevoie de eforturi extraordinare din exterior. Macar daca omul ar putea sa indeparteze toate urmarile acestui amestec atat de grav in sistemul proceselor de schimb, faurit de Creator!

Pe masura ce propriile endomorfine devin tot mai putine, organismul are nevoie de tot mai multe intrari ale narcoticului. Asa devine omul dependent de droguri. Acum drogul este necesar pentru activitatea biologica normala a organismului. Daca narcomanul opreste consumul de substante narcotice, apare sindromul renuntarii sau sindromul de abstinenta. Aceasta este starea de care se tem narcomanii cel mai mult. Este starea pe care nu o pot mentine intotdeauna nici macar aceia care vor sa se vindece.

lata cum descrie sindromul renuntarii Mihail Bulgakov in nuvela Morfina:

"Cartea este inaintea ochilor mei si in ea se vorbeste despre infranarea de la morfina: "...Mare neliniste, stare melancolica alarmanta, irascibilitate, slabirea memoriei, uneori halucinatii si un mic grad de intunecare a constiintei "... - O, ce cuvinte palide, formale, care nu spun nimic! "Stare melancolica! " Nu, eu, care m-am imbolnavit de aceasta boala cumplita, as vrea ca medicii sa fie mai milosi fata de pacientii lor. Nu "starea melancolica ", ci moartea lenta va pune stapanire pe morfinoman daca se va lipsi numai un ceas sau doua de morfina lui. Aerul nu este nutritiv, nu-l poate inghiti... in trup nu exista

celula, care sa nu tanjeasca... Dupa ce? Acest lucru nu poate fi nici determinat, nici explicat. Intr-un cuvant, omul nu mai exista. Este deconectat. Cadavrul se misca, tanjeste, sufera. El nimic nu vrea si la nimic nu se gandeste in afara de morfina. Moartea provocata de sete este o moarte cereasca, fericita in comparatie cu setea de morfina. Aceasta este ca atunci cand cel ingropat de viu, probabil, prinde ultimele bule de aer in mormant si isi sfasie pielea pe piept cu unghiile. Este ca atunci cand ereticul suspina si se agita pe rug, vazand cum primele limbi de foc ii cuprind picioarele... Moartea este seaca, este o moarte lenta... lata ce se ascunde sub aceste cuvinte de profesor - "stare melancolica "..."

Sindromul renuntarii sau sindromul de abstinenta reprezinta culmea senzatiilor narcomanului. in felul sau este rasplata pentru toate placerile satisfacute. Toti narcomanii vor sa renunte la droguri, insa putini sunt cei care pot indura sindromul renuntarii. Si nu toti incepatorii stiu ce inseamna sindromul renuntarii. Nu toti stiu prin ce trece omul.

lata cum este descris sindromul de abstinenta fata de opium in cartea scrisa de D. D. Enikeeva, Cum se pot preveni alcoolismul si narcomania in randul adolescentilor.

"Aceasta este una dintre cele mai grele variante ale abstinentei printre celelalte forme ale narcomaniei si toxicomaniei. Si este intrecuta ca greutate numai de sindromul abstinentei in cadrul barbituromaniei...

La 8-12 ore dupa ultima injectie de narcotic apar dilatarea pupilelor, lacrimarea, guturaiul, stranutarea, din cand in cand "pielea de gaina ". Si piere pofta de mancare. Inclinatia catre drog este intensa, apare starea de incordare psihica, de neliniste, de nemultumire. Bolnavul nu poate adormi. Apoi frisoanele sunt inlocuite de senzatia de fierbinteala, apar accese de slabiciune si istovire. in muschii spatelui, ai cefei, ai mainilor si ai picioarelor apare senzatia de disconfort. Apar tensiunea musculara si dorinta de a se intinde, de a-si dezmorti muschii. Aceasta stare narcomanii o compara cu senzatia pe care o ai atunci cand "iti amortesc picioarele ", insa in cazul lor aceasta senzatie se extinde asupra unei mari parti a musculaturii. Apare durerea in muschii si articulatiile cavitatii bucale, intensificandu-se atunci cand bolnavul incearca sa manance sau chiar cand se gandeste la mancare.

Toate simptomele care au fost pana aici se accentueaza. "Pielea de gaina " devine permanenta, pupilele raman dilatate si aproape ca nu mai reactioneaza la lumina. Stranutul devine alarmant, narcomanul stranutand de 50-100 de ori la rand. Din pricina cascatului falcile i "se departeaza ". Apare salivatia intensa.

Dupa patruzeci si opt de ore incepe cea mai grea perioada. Apar dureri puternice in muschii spinarii, ai picioarelor si ai cefei. Opiomanii le descriu astfel: muschii "se contracta ", "se rasucesc ", "se intind ". Din cauza durerilor intense narcomanul nu-si gaseste locul, ba se ridica, ba se asaza iarasi, se suceste in pat, isi maseaza muschii, isi trage genunchii mai aproape de barbie. I se pare ca datorita miscarii durerile se micsoreaza si se ridica din pat. La inceput, in timpul miscarii, durerile, intr-adevar, se micsoreaza putin, insa apoi cresc iarasi si bolnavul cu suspin se asaza iarasi in pat. Periodic se produc crampe in muschii picioarelor si asa traieste narcomanul tot timpul.

Inclinatia catre drog este de neinvins. Desi, de obicei, opiomanii nu sunt agresivi (spre deosebire de toate celelalte tipuri de narcomani si toxicomani), totusi in starea de abstinenta bolnavul este capabil de orice act de violenta, de orice infractiune numai pentru a-si procura drogul.

In a treia zi, la senzatiile deja avute se adauga durerile de stomac, iar apoi incep varsaturile si diareea. Diareea este repetata, pana la de 10-15 ori in douazeci si patru de ore, cu dureri in intestin.

Creste temperatura corpului. Bolnavii nu pot manca nimic si pierd in greutate cate 10-12 kg. Noaptea nu dorm si atipesc doar pentru scurt timp ziua... Bolnavilor care si-au injectat opium in vene le apare o mancarime puternica in dreptul venelor.

In exterior, bolnavul arata istovit, ca in timpul unei boli grele. Expresia fetei este chinuita. Ochii sunt inexpresivi, intrati adanc in orbite. Pielea este uscata, palida sau de culoare pamantie. Toate aceste manifestari grave dureaza 5-10 zile..."

Multi narcologi considera ca, daca copiii ar fi dusi in excursie la clinicile narcologice, unde ar putea vedea asa numitele "transformari" sau starea narcomanului in timpul sindromului renuntarii, multi dintre ei ar refuza sa incerce drogurile. Insa chiar si atunci cand medicii reusesc sa aline durerile cu medicamente, acest lucru inca nu inseamna ca au reusit sa-l vindece pe narcoman si ca el nu va mai consuma "otrava". Din punctul de vedere al narcologiei, narcomania este o boala cronica, incurabila. Chiar si aceia care au reusit sa treaca peste criza abstinentei nu vor uita niciodata ce sunt drogurile. Narcomania este o boala care "stie sa astepte". Nu se stie ce va face omul daca se vor infatisa inaintea lui problemele grele ale vietii. O iesire o cunoaste deja.

Dar, fara sa mai vorbim despre perspectivele din viitor, cu ce isi poate umple viata dupa iesirea din clinica de narcologie? Folosind droguri, omul era "ocupat" toata ziua. Mai intai cauta bani, apoi era ocupat cu cautarea drogului, apoi trecea prin starea de euforie, apoi intervenea sindromul de abstinenta, al carui rezultat era cautarea dupa aceeasi schema. Desigur, nu era cea mai buna viata, insa dupa parcurgerea tratamentului "nu mai are deloc" viata. "Cel transformat" nu mai stie cu ce sa se ocupe. Fara sa mai vorbim despre faptul ca era obisnuit ca "sub drog" sa se afle intr-o stare de voiosie (starea de euforie este insotita de o stare care se deosebeste de cea normala) si de aceea "regula" i se pare banala si plictisitoare. Nu mai vorbim despre faptul ca in narcomanul "transformat" se agraveaza toate bolile cronice, reactioneaza la schimbarea vremii, este dezobisnuit sa rezolve probleme de trai, sa aranjeze anumite lucruri, iar din cauza modificarilor intelectuale si psihologice care au intervenit in perioada narcotizarii nu poate nici invata, nici lucra, in ultimul timp, toata viata lui a fost dedicata numai proprtei lui situatii si numai in schimbarea si in imbunatatirea ei a vazut narcomanul metoda rezolvarii problemelor lui.

Roman Medvedev, in cartea Renuntarea la narcomanie, scrie: "Printre definitiile narcomaniei se poate afla si urmatoarea: "Narcomania este obisnuinta dusa pana la boala a indepartarii de greutatile vietii prin actiunea narcoticelor "". Eliberarea de sindromul abstinentei prin intermediul medicamentelor inca nu este o biruinta asupra obisnuintei. Cum isi va organiza narcomanul ziua, de unde-si va lua puterile si, mai ales, dorinta de a trai fara droguri? Cel mai adesea, cel ce urmeaza tratamentul nu stie raspunsul la aceste intrebari. Viata i se pare pustie si intunecoasa fara drog. De aceea intre 80% si 90% dintre narcomani se intorc la narcotice. Starea narcomanului in perioada de reabilitare poate fi comparata cu starea soldatului care abia s-a intors din razboi. Nici el insusi si nimeni altcineva nu considera ca razboiul este ceva bun, insa el nu stie cu ce sa se ocupe si unde sa se adapteze in vreme de pace. Si aici creste cum nu se poate mai mult rolul celor apropiati, al rudelor si al tuturor celor care sunt interesati de insanatosirea omului si de mantuirea sufletului lui. Rolul dragostei, al rabdarii si al binelui in aceasta perioada este greu de apreciat. Toti cei care vor sa il ajute trebuie sa fie gata sa indeparteze orice il supara pe bolnav, incepand cu neintelegerile omenesti si terminand cu durata in care il supara lumina din timpul zilei.